Victor Ponta, despre procesul câștigat la CEDO: „România este țara dublei măsuri, în funcție de persoană, legile se aplică în bine sau în rău. Sunt obișnuit ca după mulți ani să mi se facă dreptate”

Victor Ponta, despre procesul câștigat la CEDO: România este țara dublei măsuri, în funcție de persoană, legile se aplică în bine sau în rău. Sunt obișnuit ca după mulți ani să mi se facă dreptate
Victor Ponta, previziune sumbră la Gândul Live! „Românii cu românii nu o să se mai suporte” din cauza crizei generate de pandemie / Mediafax Foto / Alexandru Dobre
Publicat: 14/06/2022, 16:18
Actualizat: 14/06/2022, 16:36

Victor Ponta, condamnat în 2017 de o instanță civilă pentru afirmaţii considerate defăimătoare la adresa fostului ministru Lucian Isar, a obţinut câştig de cauză marţi, în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Fostul premier a declarat, pentru Gândul, că se aștepta să câștige și că s-a obișnuit să i se facă dreptate, însă cu prețul așteptării unor ani de zile, într-o Românie despre care spune că este „țara dublei măsuri.”

În 2018, Judecătoria Sectorului 2 l-a condamnat pe fostul premier la plata unor daune către Lucian Isar, soțul Alinei Gorghiu. Procesul a fost unul civil, nu penal.

România este obligată să-i plătească fostului premier daune materiale de 2.200 de euro. Victor Ponta, prim-ministru din mai 2012 până în noiembrie 2015 şi apoi deputat, a postat, în februarie 2016, pe Facebook, comentarii care îl vizau pe Lucian Isar, fost ministru pentru mediul de afaceri în primul Guvern Ponta.

El a susţinut că în aproape patru ani de activitate ca prim-ministru a fost o singură ocazie în care a primit direct informare de la instituţiile specializate ale statului despre o tentativă clară de corupţie din partea unui ministru, pe care l-a şi numit.

Victor Ponta: „Eu am înțeles că a fost semnal să tac din gură, să nu mai spun ce-am primit”

“În 2016, eu nu am spus că domnul Isar  (n.r. – ministrul Lucian Isar ) este corupt. Eu am spus că am primit o informare de la Serviciul de Informații referitor la domnia sa. Deci, în 2016 judecătorii imediat m-au condamnat. Eu am înțeles că a fost semnal să tac din gură, să nu mai spun ce-am primit. Probabil că asta era greșeala. Dar, era normal că o să câștig, până la urmă, la CEDO. Eu sunt obișnuit ca după mulți ani să mi se facă dreptate, dar nu mă încălzește foarte tare. Poate totuși ne gândim în viitor să facem lucrurile mai bine.

România este țara dublei măsuri. În funcție de persoană, legile se aplică altfel, din păcate. În bine sau în rău. De fapt, așa evaluăm noi oamenii. Știți cum, câteodată unii au voie să facă orice, alții nu au voie să facă nimic. Cred că este o problemă a noastră ca mentalitate a societății. Faptul că avem întotdeauna dublă măsură. Niciodată nu judecăm pe toată lumea în același fel.

În 2016, eu cred că eram destul de impopular și atunci asta m-a costat. Dar eu am spus un lucru adevărat. Nu am spus că domnul Isar este corupt, am spus că am primit o informare legată de o posibilă problemă. Și este ceva absolut adevărat, nu am mințit în niciun fel”, a declarat fostul premier Victor Ponta, pentru Gândul.

Curtea de la Strasbourg i-a dat dreptate lui Ponta

Considerând afirmaţiile lui Ponta ca fiind „false şi defăimătoare”, Lucian Isar a depus o plângere împotriva fostului premier şi a obţinut condamnarea acestuia de către instanţele româneşti.

Victor Ponta a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, iar instanța de la Strasbourg i-a dat dreptate, arătând în decizie că instanţele româneşti „nu au stabilit în mod convingător că exista o necesitate socială imperioasă de a plasa protecţia drepturilor” fostului ministru „mai presus de dreptul la libertatea de exprimare” al lui Victor Ponta.

Organismul judiciar al Consiliului Europei a obligat România să-i plătească lui Ponta 2.200 de euro pentru „daune materiale”, conform Hotărârii publicate marţi pe site-ul său.

Cum a ajuns Lucian Isar să îl dea în judecată pe Ponta

În februarie 2016, Lucian Isar a fost chemat la Direcția Națională Anticorupție, fiind anunțat că există un dosar pe numele lui.

Ulterior, în 10 februarie 2016, pe când era deputat, Victor Ponta a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj în care scria: „… în cei aproape patru ani în care am fost prim-ministru, am primit doar o singură dată informații directe de la organele publice specializate cu privire la un caz de tentativă de corupție a unui ministru, Lucian Isar (care a căutat un câștig personal de la un mare investitor american, în schimbul sprijinului său pentru amplasarea unui proiect major în România)”.

Pe 14 septembrie 2016, Lucian Isar l-a dat în judecată pe Ponta, afirmând că postarea lui a fost defăimătoare și i-a prejudiciat reputația și imaginea. El a arătat, în sesizarea instanței, că Victor Ponta a continuat cu afirmațiile nefondate în două emisiuni de televiziune.

În timpul procesului de la Judecătoria Sectorului 2, fostul premier a explicat că declarațiile sale au o bază faptică, și anume informații pe care le-a primit de la organismele specializate. El a susținut că declarațiile sale trebuiau privite ca un discurs politic, care era protejat de Convenție și de jurisprudența Curții.

În 6 aprilie 2017, instanța a admis cererea lui Lucian Isar, constatând că declarațiile lui Victor Ponta au încălcat articolul 30 din Constituția României și din Convenție. Instanța l-a obligat pe Ponta la plata unei despăgubiri de 20.000 de lei, aproximativ 4.400 de euro.

Victor Ponta și Lucian Isar au făcut apel la Tribunalul București, dar judecătorii au admis doar parțial sesizarea fostului ministru și au redus doar cuantumul despăgubirilor, astfel că fostul premier a fost obligat să-i plătească lui Lucian Isar 10.000 de lei.

Mara Răducanu
Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de...
Locul de poveste din România de care italienii sunt fermecați: 'Unic în lume!'
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa...
Penthouse-ul de 500.000 € al Loredanei Chivu a fost ”devalizat”! Imagini HALUCINANTE!
'Avea inima de PIATRĂ'! Afecțiunea medicală RARĂ de care suferea bărbatul
Ultimele imagini cu micuţa Raisa în viaţă. Copila ar fi fost ucisă de verişorul ei...
EXCLUSIV VIDEO El e Daniel, tânărul înecat în bazin, în Timișoara. Luna trecută ar fi...
Acest exercițiu de matematică a pus pe jar internetul! Sigur nu vei putea găsi logica...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Cât stele Euro NCAP a primit VW Tiguan, cel mai căutat SUV de familie?
Planul de pace al lui Putin
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
Îți CONFISCĂ mașina pe loc. Românii ce au INTERZIS să intre sau să iasă din...
Mara Bănică și-a concediat bona. Imaginile de pe camerele video au convins-o
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Adrian Minune, mărturisiri dureroase despre momentul în care soția sa, Cati, a avut probleme de...
Legătura dintre femeia care se arunca în fața mașinilor în București și Mirela Vaida. Femeia...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un...
Momentul ratat de francezi în care puteau respinge atacul lui Hitler din Ardeni
×